Despre proiect

 

 

 

 

 

 

 

 

PROIECTUL SPICE (Synchronized PBN Implementation – Cohesion Europe)

 

 

    Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj este afiliat la Asociația Aeroporturilor din România în cadrul unui proiect cu finanțare de la Comisia Europeană prin Programul CEF.

    Proiectul se numește SPICE și vizează implementarea unui sistem de navigație bazat pe performanță PBN ce exploatează capacitățile avansate de navigație (RNAV) al aeronavelor modern, pentru a permite proiectarea eficientă a spațiului aerian și sistematizarea rutelor de trafic aerian în vederea optimizării spațiului aerian disponibil.

   Proiectul SPICE are o valoare de 39.029.792 Euro, este cofinanțat în proporție de 85% de Uniunea Europeană prin intermediul programului Connecting Europe Facility și urmează a fi implementat în perioada 17.02.2016 până în 31.12.2020.

    În cadrul acestui proiect coordonat de EUROCONTROL (Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene) sunt implicați:

  • 5 operatori de transport aerian Aegean, Blue Air, Regional Air Service, SATA, Tap Portugal
  • 5 administratori de trafic aerian DCAC, HCAA, LPS SR, NAV Portugal, ROMATSA
  • Asociația Aeroporturilor din România (AAR)
  • Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

    La nivelul României proiectul constă într-o serie de activități pentru a proiecta, aproba și opera sisteme RNAV SID/ STAR și proceduri (RNP APCH LNAV, LNAV /VNAV, LP și LPV minimă) folosind semnalul GNSS (EGNOS). Sarcinile proiectului presupun colectarea datelor prin studiile de obstacolare corespunzătoare aeroporturilor participante în proiect, proiectare, codificare și avizarea echipamentelor pentru implementarea PBN. Punerea în aplicare a activităților proiectului vor permite controlul operațiunilor din cadrul spațiului aerian românesc cu ajutorul PBN, permițând astfel traiectorii mai sigure și eficiente, totodată cu reducerea ratei de ratare și redirecționare.

    Aeroporturile din România, membre și afiliate AAR și implicit Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj sunt implicate în acest proiect în ACTIVITATEA DE PROIECTARE ȘI IMPLEMENTARE și anume: Colectarea datelor de obstacolare - această activitate revine Asociației Aeroporturilor din România și este desfășurată de fiecare aeroport.