Siguranţă Aeronautică

Siguranța operațională reprezintă un set de măsuri care au drept scop protecția împotriva erorilor umane, care sunt de obicei acțiuni neintenționate, desfașurate în necunoștință de cauză, sau cauzate de neglijarea responsabilităților profesionale, lipsa totală sau existența insuficientă a procedurilor operaționale, defecțiuni ale echipamentelor și instalațiilor tehnice, factori favorizanți de mediu sau cazuri de fortă majoră.

 

Siguranța operațională cuprinde reguli, obiective și responsabilități, înglobate în conceptele de management al riscului, management  al schimbării și management al siguranței, concretizate în prevederi și dispoziții care, pot fi clasificate în următoarele categorii:

 

  • Siguranța infrastructurii aeroportuare – siguranța integrității pistei, a căilor de rulare și platformelor în conformitate cu specificațiile tehnico-constructive.
  • Efectuarea de operațiuni sol pentru aeronave,  având ca scop principal deservirea la sol a aeronavelor, reducerea riscului de coliziune între aeronave, între aeronave și vehicule, între aeronave și clădiri sau alte obstacole, inclusiv personal aeronautic, în toate condițiile meteorologice  (condiții de vizibilitate scăzută, căderi masive de zăpadă, furtuni cu intensificari de vânt, descărcări electrice…) sau alte situații neprevăzute.
  • Gestionarea riscului de coliziune a aeronavelor cu păsări și animale.
  • Controlul intruziunilor la pistă
  • Menținerea unui  mediu de lucru necontaminat,  fără obiecte străine (FOD) care pot cauza avarii aeronavelor sau răniri ale pasagerilor și angajaților.
  • Instruirea continuă, calificarea corespunzatoare și verificarea personalului angajat în activitatea operațională.
  • Elaborarea de proceduri de lucru în condiții de siguranța și actualizarea acestora.
  • Crearea și menținerea unei culturi a siguranței în cadrul organizației.

 

Crearea unei culturi a siguranței se referă la asigurarea condițiilor care permit angajaților să:

- înțeleagă importanța conceptului de siguranță operatională,

- respecte regulile de siguranță 

- să inițieze procesul de raportare ierarhică atunci când observă nereguli sau încălcări ale procedurilor. 

 

Raportarea neregulilor nu este menită să ducă la pedepsirea unei persoane, ci mai degrabă pentru identificarea pericolelor, evaluarea acestora de către experți astfel încât potențialele riscuri să fie îndepărtate sau reduse la un nivel acceptabil.

 

Un principiu de bază al culturii de siguranță este acela de a nu pedepsi pe nimeni în baza unei astfel de raportări.

 

Compartimentul Control, Calitate și Siguranță Aeronautică este interesat doar de raportul în sine, de oportunitatea prezentării acestuia în vederea corectării  și evitării consecințelor datorate alterării condițiilor de siguranță și de corecțiile necesare a fi aduse sistemului în vederea evitării apariției incidentelor și accidentelor de aviație.

 

In acest context, buletinele de siguranță sunt scurte informări periodice referitoare la aceste aspecte, cu un accentuat rol instructiv, educativ, mizând pe impactul vizual al consecințelor unor posibile erori.

 

2015

2016

 

2017