ANUNȚ PRIVIND DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE DIN CADRUL PROCEDURII DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI PENTRU PROIECTUL ”CALE DE RULARE PARALELĂ CU PISTA ” DE LA AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU CLUJ R.A.

 

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj în calitate de titular anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare fără evaluarea impactului asupra mediului de către APM Cluj, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul Cale de rulare paralelă cu pista, propus a fi realizat în Cluj-Napoca, str. Traian Vuia, nr. 149, județul Cluj. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Cluj, Calea Dorobanților nr. 99, în zilele de luni-joi, între orele 9.00-16.00, vineri între orele 9.00-14.00, precum și la următoarea adresă de internet http://apmcj.anpm.ro. Publicul interesat poate înainta comentarii/ observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 zile de la data publicării prezentului anunț, până la data de 03.12.2018.