COMUNICAT DE PRESĂ AEROPORT 21.12.2017

Cluj-Napoca, 21 decembrie 2017: După cum s-a precizat în repetate rânduri, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj asigură întreaga disponibilitate și cooperare pentru realizarea recepției finale la obiectivul de investiții Pistă de decolare-aterizare 3.500m – Etapa 1 și suprafețe de mișcare aferente”.

 

Conform precizărilor primite de la Consiliul Județean Cluj în data de 20.12.2017, data efectuării recepției finale a obiectivului de investiții nu a fost stabilită, aceasta urmând să fie comunicată la o dată ulterioară. Astfel, nefiind întrunite condițiile prevăzute la art. 33 din HG nr. 343/2017 „recepția se consideră a fi începută la data la care comisia de recepție se întrunește și își începe activitatea potrivit prezentului regulament”, orice acțiuni premergătoare datei de începere a recepției finale sunt în afara cadrului legal stabilit de  HCJ nr. 343/2017 pentru recepțiile finale la lucrările de construcții.

 

Având în vedere cele menționate, Aeroportul va susține toate demersurile Comisiei de recepție finală stabilită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Cluj în măsura în care toate acțiunile acestei Comisii respectă cadrul legal în materie. Astfel, Aeroportul va asigura accesul la obiectivul de investiții de îndată ce vor fi îndeplinite condițiile legale privind recepția finală. Aceste aspecte au fost comunicate Consiliului Județean Cluj conform documentelor anexate prezentului comunicat de presă.

 

Mai multe detalii si pe pagina de facebook a Aeroportului Internaţional Cluj.

 

Biroul de presă