COMUNICAT DE PRESĂ: Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește „Ziua Internațională a Aviației Civile”

Cluj-Napoca, 7 decembrie 2016:  Astăzi, 7 decembrie, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește „Ziua Internațională a Aviației Civile”.

 

Cu acest prilej, în spațiul dintre cele două terminale de pasageri ale Aeroportului Internațional Cluj a avut loc vernisajul expozițional „Istoria industriei aeronautice din România. Priorități românești în aviația mondială”, ce reuneşte fotografii și machete de aviație din perioada 1529-2016. Expoziția este realizată de către Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj împreună cu Asociația Română pentru Propagandă și Istoria Aeronauticii Cluj și este deschisă în perioada 07.12.2016 -18.04.2017.

  

Aeroportul Internațional Cluj cunoaşte o permanentă dezvoltare şi modernizare în vederea creșterii traficului aerian și extinderii rețelei de rute. De pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj vor fi operate 17 noi destinaţii regulate în perioada 2016-2017, ajungându-se la un total de 41 zboruri regulate spre 18 țări din Europa și Orientul Mijlociu.

 

De  „Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile”, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, transmite felicitări și mulțumiri tuturor partenerilor, colaboratorilor și pasagerilor.

 

Accesați Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj pe:  https://www.facebook.com/Aeroportul.International.Avram.Iancu.Cluj?ref=hl https://twitter.com/AeroportCluj