COMUNICAT DE PRESA: WIZZ AIR ANUNŢĂ O EXTINDERE DE AMPLOARE ÎN CLUJ-NAPOCA A 6-A AERONAVĂ, 7 NOI RUTE INTERESANTE ŞI MARATONUL WIZZ AIR CLUJ-NAPOCA

Cluj-Napoca, 13 decembrie 2016: Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi cea mai mare companie aeriană din România şi-a anunţat astăzi extinderea semnificativă plănuită pentru anul 2017 în Cluj-Napoca. Cea de-a şasea aeronavă se va alătura flotei din Cluj-Napoca în martie 2017, împreună cu deschiderea a patru noi rute interesante către patru ţări – Stockholm, Bratislava, Larnaca şi Malta,  precum şi adăugarea a trei rute temporare către Baden-Baden şi Frankhurt Hahn (Germania) şi Budapesta (Ungaria), care vor fi operate de la Cluj în timp ce lucrările pistei de la aeroportul din Târgu Mureş se află în desfăşurare. Dovedindu-şi angajamentul faţă de regiune, WIZZ este încântată să sprijine cel mai important eveniment internaţional de alergare din Transilvania, Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca, care are loc în data de 9 aprilie 2017.

 

A şasea aeronavă reprezintă o investiţie suplimentară de 98 de milioane €* realizată de WIZZ în România, mărind cu 36 de locuri de muncă directe echipa din Cluj-Napoca, formată din 163 de angajaţi. Destinaţiile populare anunţate astăzi creează noi oportunităţi pentru clienţii noştri de a călători în Suedia, Slovacia, Germania, Cipru şi Malta. Noile rute vor fi introduse începând cu sfârşitul lui martie 2017, iar bilete pe aceste rute se găsesc deja în vânzare pe wizzair.com începând de la doar 39 RON**.

 

Împreună cu noile rute lansate, Wizz Air mai anunță o creștere a frecvenței pe cele mai populare zboruri din Cluj-Napoca spre Basel, Barcelona, Nuremberg, Milano Bergamo, Dortmund și Londra Luton.

Demonstrându-şi angajamentul pentru comunitatea din Cluj-Napoca, şi întreaga regiune a Transilvaniei, WIZZ îşi anunţă prima sponsorizare principală a celei mai mari competiții de alergare din Transilvania, Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca, care va avea loc pe 9 aprilie 2017. WIZZ este recunoscută pentru organizarea unora dintre cele mai populare maratoane din Europa Centrală şi de Est promovând un stil de viaţă activ şi mişcarea. Similiar atitudinii WIZZ de a democratiza călătoria, alergatul este un sport care poate fi practicat de aproape oricine, oriunde, fără a necesita o investiţie majoră din partea indivizilor. În anul 2017 maratonul va fi ţinut la Cluj-Napoca pentru a şaptea oară şi peste 5,200 de alergători din 25 de ţări sunt aşteptaţi să participe în cadrul celui mai important maraton internaţional din Transilvania, care anul viitor va purta culorile WIZZ.

 

În ultimul deceniu, de când WIZZ şi-a deschis baza din Cluj-Napoca, compania a investit în mod constant în reţeaua sa aflată în continuă creştere, ajungând să opereze în acest moment 34 de rute către 16 ţări, inclusiv ruta internă către Bucureşti. În ultimele 12 luni, până la 30 noiembrie 2016 Wizz Air a transportat mai mult de 1,3 milioane de pasageri către şi de la baza sa din Cluj-Napoca, a susținut piaţa forţei de muncă locală din domeniul aviaţiei şi sectorul turistic şi a sprijinit peste 950*** de locuri de muncă în industriile conexe.

 

Operaţiunile Wizz din şi spre România oferă preţuri accesibile atât pentru cei ce aleg să călătorească de plăcere sau în scop de afaceri şi sprijină locurile de muncă în sectoarele de aviaţie şi de turism. Peste 750 de angajaţi permanenţi lucrează la Wizz Air în România și sunt nerăbdători să întâmpine pasageri la bordul uneia dintre cele 20 de aeronave, inclusiv a celor 4 aeronave Airbus A321 noi, ultra-eficiente, cu 230 de locuri la bord.

 

Demonstrând angajamentul WIZZ faţă de pasagerii săi, compania investește constant în operaţiunile sale din România. De-a lungul anului 2016 WIZZ a anunțat deja și va lansa 28 de rute noi care fac legătura între ţara noastră şi restul Europei, iar în prima parte din 2017 alte 16 noi rute, deja anunțate, vor începe să fie operate din România. Cele mai noi rute anunţate pentru pasagerii din România sunt cele de la Suceava spre Veneţia Treviso, Bologna şi Roma Ciampino, dar şi cele de la Craiova spre Koln, Liverpool şi Madrid, toate cu începere din luna martie 2017.

 

CELE MAI NOI RUTE WIZZ AIR DIN CLUJ-NAPOCA

 

 

Destinaţia

Zilele de plecare

Începe din

Preţuri de la **

Frankfurt Hahn

marţi, sâmbătă

deja deschisă

RON 39

Stockholm

luni, vineri

27 martie 2017

RON 69

Bratislava

luni, vineri

10 martie 2017

RON 99

Baden -  Baden

miercuri, duminică

deja deschisă

RON 99

Larnaca

marţi, joi, sâmbătă

28 martie 2017

RON 99

Malta

miercuri, duminică

26 martie 2017

RON 99

 

 

 

FRECVENŢE CRESCUTE DE RUTE WIZZ AIR DE LA CLUJ-NAPOCA

 

 

Destinaţia

Zboruri săptămânale

Basel

3 de la 2

Nuremberg

3 de la 2

Dortmund

4 de la  3

Barcelona

6 de la 5

Bergamo

în fiecare zi, de la 6

Londra Luton

19 de la 16

 

 

Aflată la o conferinţă de presă în Cluj-Napoca, Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air, a declarat: “Anunţul de astăzi subliniază încă o dată angajamentul nostru faţă de România şi de Transilvania. Cea de-a şasea aeronavă ce va sosi în martie 2017 va determina şi mai multe oportunităţi de călătorie şi preţuri scăzute pentru clienții din Cluj-Napoca şi vizitatorii acestora. Investiţia în baza din Cluj-Napoca cu alocarea unei noi aeronave, lansarea celor şase rute noi, dar şi mărirea frecvențelor pe rutele deja existente, vor ajuta şi mai mult industriile de turism şi hotelieră şi vor întări şi mai mult relaţiile de afaceri dintre ţări. De asemenea, suntem mândri că am devenit sponsorii principali ai celui mai mare eveniment de alergare din Transilvania şi suntem nerăbdători să întâmpinăm numeroși alergători locali, dar şi veniţi din străinătate la Maratonul Wizz Air Cluj-Napoca 2017, ce se va desfăşura anul viitor, în aprilie. WIZZ crede într-un stil de viaţă sănătos şi activ, şi, ca să sărbătorim această veste, anunţăm o reducere de 20% pentru toate rutele spre şi dinspre România, precum şi WIZZ Value Voucher cu reducere de 20 de euro pentru copiii participanţi la maraton. Rămânem dedicaţi pasagerilor din Cluj-Napoca şi vom continua să creăm noi oportunităţi pentru ei şi vizitatori.”

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tișe a declarat: „Suntem foarte încântați de faptul că parteneriatul dintre aeroportul clujean și compania aeriană low-cost Wizz Air a atins un nou nivel. Alocarea celei de-a 6-a aeronave și noile destinații sunt dovada eforturilor depuse în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare și cu siguranță vor spori conectivitatea județului cu orașe mult așteptate de către clujeni.”

 

Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo, a precizat la rândul său: „Aeroportul Internațional Cluj cunoaște o creștere semnificativă de pasageri, iar alocarea celei de-a 6-a aeronave a companiei aeriene Wizz Air și lansarea noilor destinații vor contribui la extinderea și dezvoltarea rețelei de rute existente, ajungându-se astfel în anul 2017, la aproape 3 milioane de pasageri.”

 

Horațiu Morar, Președintele Runners Club a declarat: „Suntem bucuroși să anunțăm colaborarea dintre Wizz Air și Asociația Runners Club prin intermediul Wizz Air Cluj-Napoca Maraton. Astfel, pentru următorii 3 ani ne propunem: să atragem un număr cât mai mare de alergători din străinătate, să creștem renumele concursului la nivel internațional, să promovăm Cluj-Napoca în comunitățile practicante de turism sportiv, să completăm palmaresul evenimentelor din Cluj-Napoca cu un eveniment sportiv de talie internațională.”

 

Despre Wizz Air

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 74 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 450 de rute de la 26 de baze, ce asigură conexiunea între 130 de destinaţii din 38 de ţări. La Wizz Air o echipă de peste 2.800 de profesionişti în aviaţie livrează servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 20 de milioane de pasageri în anul financiar încheiat pe 31 martie 2016. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ și este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 și FTSE All-Shares. Wizz Air este membră a Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA), Operational Safety Audit (IOSA), companie de referință la nivel global în ceea ce privește recunoașterea siguranței companiilor aeriene. Wizz Air a fost aleasă recent “Value Airline of the Year 2016” de editorii Air Transport World, una dintre cele mai importante reviste de aviație dar şi “Low Cost Airline of the Year” de către Centrul pentru aviaţie (CAPA), furnizor important de informaţii şi analize despre industria aeronautică.

 

Tamara Vallois, Wizz Air Group, +3617779324

Daniel Amzăr, Free Communication, +40 752 111 728

Follow us on Twitter: @wizzair

 

Notă pentru editori:

  • Toate zborurile sunt operate cu aeronave Airbus A320ceo, cu 180 de locuri, și Airbus A321ceo, cu 230 de locuri
  • Noile aeronave Airbus A321 au început să fie livrate din noiembrie 2015
  • Pentru fotografii cu aeronavele,echipajul şi logo-uri vă rugăm să vizitaţi wizzair.com/ro-RO/press

 

http://www.airbus.com/presscentre/pressreleases/press-release-detail/detail/new-airbus-aircraft-list-prices-for-2016/

** Tarif înainte de reducere, pentru un singur segment, cu toate taxele obligatorii incluse

*** Conform ACI (Airports Council International) la fiecare 1 milion de pasageri transportați pe parcursul unui an se facilitează 750 de locuri de muncă în regiune