EXERCIȚIU DE ANTRENAMENT, 2 NOIEMBRIE 2017

 

 

Aeroportul Internațional  Avram Iancu Cluj organizează în data de 02.11.2017 - ora 09.00 un Exercițiu de Antrenament, pentru verificarea aplicabilității Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență”, în cazul producerii unui accident de aviație civilă pe aeroport.

 

 Planul de acțiune este întocmit în conformitate cu cerințele ICAO - Doc. 9137 (partea 1 și partea 7) și a HG - 741 din 09 iulie 2008 / Pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de producerea unui accident de aviație civilă pe aeroport.

 

  Exercițiul este unul de maximă importanță pentru desfășurarea activității aeroportuare, iar scopul acestuia este :

• De a verifica aplicabilitatea « Planului de acțiune pentru situații de urgență pe  

   aeroport »;

• De antrenare a personalului participant la intervenție, în cazul producerii unui        

   accident de aviație civilă pe aeroport;

• De a realiza coordonarea acțiunilor între instituțiile, companiile, serviciile și

   persoanele cu atribuții și responsabilități în rezolvarea situațiilor de urgență;

• De familiarizare a personalului și serviciilor din perimetrul aeroportului și a celor

  din exterior, privind rolul lor în planul de acțiune,  precum și corectarea   

  eventualelor deficiențe.

 

La exercițiu sunt invitați să participe reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Autorității Aeronautice Civile Române, ai Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, ai autorităților locale, ai aeroporturilor și  ai companiilor aeriene.

 

 

 

 

 

                                                                                                                    BIROUL RELAȚII PUBLICE