Despre proiect

STUDII PENTRU DEZVOLTARE TRANSPORT INTERMODAL

Comisia Europeană a emis în data de 22.11.2012 Decizia C(2012)8678 privind acordarea de asistenţă financiară din partea Uniunii pentru proiecte de interes comun "Studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca" - 2011-RO-91018 - S - în domeniul reţelelor transeuropene de transport (TEN-T).


Obiectivul general al acestei acțiuni, care vizează transportul intermodal pentru pasageri și marfă prin intermediul unei conexiuni între sistemele de transport aerian și feroviar și al unei conexiuni de același tip pentru marfă, este de a promova intermodalitatea prin dezvoltarea unui sistem echilibrat de moduri de transport bazat pe avantajele competitive ale fiecărui mod de transport - feroviar, aerian, terestru sau maritim -  și de a contribui la dezvoltarea sustenabilă în principal prin reducerea la minimum a efectelor adverse ale transporturilor asupra mediului și prin sporirea gradului de siguranță al transporturilor.


Obiectivul concret al acțiunii este elaborarea unui set de studii necesare pentru proiectarea unui sistem de transport intermodal la Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj în vederea asigurării interconectării transportului aerian de pasageri și marfă cu rețeaua de cale ferată. Prin înființarea unui terminal intermodal, beneficiarul intenționează să realizeze o conexiune între terminalul de transport aerian pentru pasageri și marfă și calea ferată, care se află la o distanță de aproximativ 4 km. Soluția optimă din punct de vedere al traseului și al lungimii de cale ferată se va stabili prin realizarea studiilor propuse.


Realizarea studiilor se va face în perioada 1 ianuarie 2013 - 30 noiembrie 2014, iar asistența financiară din partea Uniunii Europene pentru acest proiect este în proporție de 50%, respectiv de maximum 1 milion de Euro.

 

Decizia Comisiei Europene (CE)

 

 

 

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj

Adresă: Str. Traian Vuia nr. 149-151, Cluj-Napoca, Romania

Telefon: +40 264 30 75 00 • Fax: +40 264 41 67 12 • www.airportcluj.ro 

         

Consiliul Judeţean Cluj-Napoca

Adresă: Calea Dorobanţilor, nr. 106, CP. 400609, Cluj-Napoca

Telefon+40 372 64.00.00• Fax: +40 372 64.00.70;• www.cjc@cjcluj.ro

 

Site oficial Uniunea Europeana: http://inea.ec.europa.eu/