Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj anunţă deschiderea unui centru de vaccinare în incinta aeroportului

Cluj-Napoca, 22 iunie 2021: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj,  Instituția  Prefectului Județului Cluj și Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj  a inaugurat  astăzi 22 iunie 2021, un centru de vaccinare în incinta aeroportului, destinat celor care doresc să se imunizeze împotriva Covid-19.

Centrul de vaccinare este amplasat în zona publică a Terminalului de Sosiri și dispune de toate dotările și facilitățile necesare. Serul folosit este Janssen produs de Johnson&Johnson,  administrat în doză unică, iar persoanele vaccinate primesc pe loc dovada imunizării. În centrul de vaccinare din incinta Aeroportului Cluj se pot vaccina atât cetățenii români cât și cetățenii din Uniunea Europeană și cei cu rezidență în România. Cabinetul de vaccinare funcționează zilnic între orele 08:00 – 20:00 și nu este nevoie de programare.

 „Prin deschiderea acestui centru de vaccinare, Aeroportul Internațional Cluj se alătură   demersurilor de a stopa pandemia SARS-COV-2 și sprijină astfel campania națională de vaccinare. Prin asigurarea acestei facilități, oferim pasagerilor noștri posibilitatea să călătorească din nou în siguranță în contextul în care multe țări nu mai impun restricții pentru persoanele vaccinate a declarat Directorul General al Aeroportului Internaţional  Avram Iancu Cluj, David Ciceo.

Prefectul Județului Cluj, domnul Tasnádi István-Szilárd a declarat: „Am considerat cu toții că deschiderea acestui centru reprezintă un punct de interes. Este vorba despre vaccinul Johnson & Johnson. Vaccinarea se va face  de luni până duminică de la 8 dimineața  la ora 20 .

Centrul de vaccinare din incinta aeroportului va beneficia de mai multe echipe medicale pentru a acoperi programul de 12 ore zilnic. Având în vedere fluxul mare de călători care pleacă, care sosesc, cât și aparținătorii care îi așteaptă, ne dorim și ne așteptăm la o rată de vaccinare cuprinzătoare. – a declarat doctorul Moisescu-Goia Mihai, directorul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj.

Biroul Relații Publice